Știm, mai mult sau mai puțin exact, ce este Armenia pentru fiecare dintre noi. Armeni sau mai puțin armeni. Știm mai mult sau mai puțin exact cine a fost acel Hamlet, pe care geniul celui mai mare scriitor all time, l-a nemurit.
Știm, mai mult sau mai puțin exact, cum ne putem raporta la țara și poporul din care facem parte. Și așa ajungem la Armenia lui Hamlet Gasparian. Un jurnalist de la Erevan, născut crescut trăit și murit într-o Armenia devenită din sovietică, mândru și orgolios, stat independent, care pentru niște ani buni a fost ambasador al ei în România.
Care nu mai era a lui Hamlet Gasparian, ci a mea, a noastră, a celor care trăim, cu sau fără voia noastră, în alte țări decât cea pe care a reprezentat-o cu demnitate și profesionalism, dar și un profund umanism.
Armenia lui Hamlet Gasparian a devenit și Armenia noastră pentru că diplomatjurnalistul de bună factură intelectuală a știut/avut abilitatea să le pună în practică. Făcându-se parte cu toposul și etosul românesc de care suntem noi atașați, aici în România, străduindu-se și reușind în mare măsură să ne racordeze la ceea ce înseamnă azi Armenia. Pentru Hamlet Gasparian, pentru mine, pentru fiecare dintre noi.
Pentru că există mai multe Armenii și grade de armenitate asumate, pentru că sucelile vieții fiecăruia dintre noi s-au împletit cu răsucelile istoriei armenilor. De pretutindeni.
Merin ghogheră e deja istorie: armenii se dovedesc mai tari decât pământurile, cu tot ce cuprindeau ele, de care au fost deposedați. Armenii lui Hamlet Gasparian, care a știut să îmbine trecutul cu prezentul armenilor, sunt și armenii noștri.
